Turnul Chindiei este emblema oraşului Târgovişte, construit, în secolul al XV-lea, de către domnitorul Vlad Țepeș, inițial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foișor de foc, dar și pentru stocarea tezaurului. Actualmente, clădirea măsoară 27 de metri în înălțime și 9 metri în diametru. Între anii 1847 și 1851, turnul a fost complet restaurat de către domnitorul Gheorghe Bibescu, forma actuală datorându-se acestuia, inclusiv înălțarea sa cu circa 5 metri față de construcția inițială ⁣
Comisia Europeană a alocat peste 19 milioane de lei pentru conservarea, restaurarea și protejarea obiectivelor din Ansamblul Monumental Curtea Domnească. ⁣

Majorare de 100 milioane de euro pentru programele Orizont 2020 și Erasmus+
Miercuri, 18 septembrie 2019, membrii Parlamentului European au aprobat o majorare de 100 de milioane de euro pentru programele de cercetare ale UE (80 de milioane de euro pentru Horizon 2020) și pentru mobilitatea tinerilor (20 de milioane de euro pentru Erasmus +).
Sursa: Parlamentul European

 

 

Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (FRDS), in calitate de Operator de Program pentru Programul "Dezvoltare locala, reducerea saraciei si cresterea incluziunii romilor" (Dezvoltare Locala), finantat din Granturile SEE si Norvegiene 2014-2021, a lansat miercuri, 11 septembrie 2019, apelul de propuneri de proiecte "Cresterea incluziunii si abilitarea romilor".
In total, suma alocata apelului este de 16,000,000 Euro, provenita din Granturile SEE 2014-2021 (85%) si cofinantare publica (15%).

Aceasta suma este distribuita in 3 alocari tematice:

 

 

  1. Proiecte de furnizare de servicii - 10,000,000 Euro
  2. Proiecte de dezvoltare a capacitatii centrelor educationale / after school / de zi existente si care lucreaza cu un procent ridicat de copii si tineri romi - 3,000,000 Euro
  3. Proiecte de abilitare (empowerment) - 3,000,000 Euro

Valoarea minima a grantului care poate fi solicitat pentru implementarea unui proiect este de 300,000 euro, iar cea maxima este de 1.000.000 euro.
Proiectele finantate in cadrul apelului vor contribui la atingerea unuia sau mai multora din urmatoarele obiective:

  1. Cresterea accesului si a calitatii serviciilor sectoriale sau integrate pentru romi, in urmatoarele sectoare: asistenta sociala, educatie, ocupare, sanatate si locuire.
  2. Consolidarea capacitatii centrelor educationale / after school / de zi existente care lucreaza cu un procentaj ridicat de copii si tineri romi.
  3. Abilitarea romilor.
  4. Combaterea oricarei forme de discriminare a romilor.

Solicitantii eligibili sunt organizatiile neguvernamentale, entitatile publice si asociatiile autoritatilor locale.
Sursa: Fondul Roman de Dezvoltare Sociala

Beneficiarii sunt persoane fizice din mediul urban şi rural din cele 7 regiuni „mai puţin dezvoltate” (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest, Vest, Nod-Vest şi Centru), care încheie un contract în vederea obținerii finanţării nerambursabile cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Concret, prin acest proiect, statul subvenţionează cu până la 20.000 de lei persoanele fizice care doresc să-şi monteze panouri fotovoltaice acasă pentru:

  1. cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric);
  2. cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice).

Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului.
Sursa: MDRAP

Acest material reflectă doar punctul de vedere al autorului, iar Comisia Europeană nu este
responsabilă pentru orice utilizare care poate fi făcută din informațiile pe care le conține.

© Intelidev 2018