!!!NOU termen pentru depunere de proiecte dedicat întreprinzătorilor din domeniul acvaculturii Direcția Generală de Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM (DGP-AMPOPAM), a anunțat lansarea apelurilor pentru depunerea cererilor de finanțare, în cadrul POPAM 2014-2020 pentru măsura II.10 – Acvacultura care furnizează servicii de mediu și măsura VI.1. – Control și Executare, lit. E.
Măsura II.10 - Acvacultura care furnizează servicii de mediu
Solicitanții eligibili pentru accesarea fondurilor nerambursabile în cadrul acestei măsuri sunt operatori economici care deţin în exploatare amenajări piscicole, situate în situri Natura 2000 şi au înregistrat pierderi de venituri, cauzate de îndeplinirea cerinţelor de management / restricțiilor prevăzute în autorizația de mediu, aferente siturilor Natura 2000. În cadrul acestei măsuri sunt acordate compensații anuale pentru pierderile de venituri cauzate de cerințele de management / restricțiile prevăzute în autorizația de mediu, rezultate în urma desemnării siturilor Natura 2000.
Data de la care se pot depune cereri de finanțare este 05.08.2019, ora 14:00, iar data limită până la care pot fi depuse cererile de finanțare este 04.09.2019, ora 14:00.
Alocarea financiară totală pentru prezentul apel este de 43.694.223,91 lei, fiind echivalentul a 9.233.580 euro.
Nu este prevăzută o valoare eligibilă minimă sau maximă pentru proiectele din cadrul acestei măsuri.
Măsura VI.1. - Control și executare, lit. E
Data de la care se pot depune cereri de finanțare este 05.08.2019, ora 14:00, iar data limită până la care pot fi depuse cererile de finanțare este 23.08.2019, ora 14:00.
Alocarea financiară totală pentru prezentul apel este de 35.068.142,84 lei, echivalentul a 7.411.320,00 euro. În cadrul acestui apel, un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare. Valoarea maximă eligibilă aferentă unui proiect este de 35.068.142,84 lei(echivalentul a 7.411.320,00 euro). Valoarea minimă eligibilă aferentă unui proiect este de 23.658,50 lei (echivalentul a 5.000 euro).
Ghidurile sunt disponibile la: www.ampeste.ro.
Mai multe pe pagina Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime www.ampeste.ro