Beneficiarii sunt persoane fizice din mediul urban şi rural din cele 7 regiuni „mai puţin dezvoltate” (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest, Vest, Nod-Vest şi Centru), care încheie un contract în vederea obținerii finanţării nerambursabile cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Concret, prin acest proiect, statul subvenţionează cu până la 20.000 de lei persoanele fizice care doresc să-şi monteze panouri fotovoltaice acasă pentru:
- cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric);
- cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice).
Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului.
Sursa: MDRAP