Asociația EuroDEMOS a organizat în după-amiaza zilei de vineri, 14 septembrie 2018, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași, activități de tip cafenea publică. În cadrul activității echipa EuroDEMOS a facilitat discuțiile față în față cu cetățenii la o ceașcă de cafea oferită gratuit. Cetățenii au fost invitați să se implice într-o discuție privind cunoștințele despre politica de coeziune; opiniile, feedback-ul, nevoile și soluțiile propuse fiind notate de facilitatori. Participanții la cafeneaua publică au primit informații referitoare la proiectele realizate în comunitatea ieșeană și materiale informative.