Women can do anything in agrifood!

Impact Hub Bucharest și EIT Food lansează Empowering Women in Agrifood (EWA), un program dedicat femeilor antreprenor care au idei de afaceri în sectorul agroalimentar! 10 participante din România pot primi finanțare de până la 10.000 de euro.

EWA este un program dezvoltat de EIT Food pentru un total de 50 de femei antreprenor din 5 țări europene (Cehia, Portugalia, România, Spania și Turcia) și este implementat în România de Impact Hub Bucharest.

Obiectivul EWA este de a motiva femeile antreprenor aflate într-o etapă incipientă să-și valorifice puterea, să își conștientizeze capacitatea de a avea succes și a depăși obstacole, să le echipeze cu încrederea, cunoștințele și comunitatea adecvate pentru a începe și a dezvolta cu succes afaceri durabile.

EWA se adresează femeilor din România, care pot propune idei dezvoltate de business în agricultura sau industria alimentară, cu vechime de maxim 2 ani pe piață.

Înscrierile sunt gratuite și deschise până pe 15 iunie, pe:

https://www.f6s.com/empoweringwomeninagrifood-romania/apply.

În urma selecției făcute de organizatori, 10 antreprenoare din România vor fi susținute în dezvoltarea afacerii din domeniul agroalimentar și vor primi mentorat personalizat și training devenind parte din comunitatea EIT Food.

După selecție, ele vor participa la 3 evenimente principale ce vor avea loc pe parcursul celei de-a doua jumătăți a anului, din iulie până în decembrie 2020: Eveniment de matchmaking, Workshop de business și Eveniment de pitching și networking

Participantele vor avea posibilitatea de a câștiga până la 10.000 EUR, de a descoperi alte programe EIT Food și acces la investitori, business angels și cooperative, care o sa le ajute să ducă afacerile lor la următorul nivel.

Acest material reflectă doar punctul de vedere al autorului, iar Comisia Europeană nu este
responsabilă pentru orice utilizare care poate fi făcută din informațiile pe care le conține.

© Intelidev 2018