Ministerul Fondurilor Europene a demarat procesul de distribuire a pachetelor conținând produse de igienă destinate persoanelor defavorizate, prin proiectul „Acordarea cu produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020”.
Scopul acestui proiect, a cărui valoare este de 141,2 mil. lei alocați prin FEAD și implementat la nivel național, este acordarea de sprijin persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
În 2020 vor fi distribuite peste 4,7 milioane pachete conținând produse de igienă personală și produse de curățenie și îngrijire a locuinței. Acesta este un program care contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind incluziunea socială și reducerea sărăciei.
Mai multe detalii, aici: http://bit.ly/2RoSnUH